Alin Cristea: Întîia epistolă către mîndruţi

Intiia epistola catre mindruti

Omule Lucian Mindruta,

(ca domn nu pot sa-ti spun, la ce scrisoare josnica ai scris)

Un astfel de text, dar mai ales un astfel de context, e un exemplu de badaranie evidenta, de parca un taranoi frustrat vrea sa-i zica citeva directorului liceului de la oras unde urmeaza sa termine clasa a 8-a. Dar sa auda toata scoala, ca-s multi imberbi care sa sustina un astfel de demers ignobil, la gramada.

Nu sint ortodox, sint cetatean roman, obisnuit cu lectura presei culturale, din care am dat citate ale lui Lucian Mindruta pe cind scria, bine (sic!), in Dilema.

Pe atunci Alex. Leo Serban scria despre mine: „Alin Cristea este furnica mereu treaza care filtreaza, filtreaza, filtreaza…; o face asa, de-un pamplezir, de-un paregzamplu si eu, unul, am mare incredere în gustul sau. Revista lui Alin este un soi de memorie condensata a efemerului jurnalistic – paginile aurii ale gesturilor noastre recente: esti in ea, deci existi!” (LiterNet, 2002)

Din efemerul jurnalistic (dar cu ce ADEVARURI perene sintem confruntati) am retinut atunci si am evocat in mai multe rinduri si o chestiune din articolul „Apa Iordanului, acum si la robinet”, al mindrutului Lucian, din Dilema, nr. 498, 27 sept. – 3 oct. 2002, unde facea afirmatia ‘generoasa’: „Mai mult de jumatate dintre presedintii SUA din secolul acesta au fost, daca nu ma insel, baptisti.”

Mindrutul Lucian se insela, ba mai mult, era departe de a aproxima raspunsul. Doar 4 au fost baptisti: Warren G. Harding, Harry S. Truman, Jimmy Carter, Bill Clinton. Cca 10%, deci. Daca se iau in considerare numai presedintii SUA din secolul XX, atunci cei 4 reprezinta cca 20%.

Pe atunci nu aveam internet acasa. Verificarea acestor date m-a obligat sa cheltui timp, energie si bani la o sala cu acces la Internet. Pe de alta parte, comoditatea jurnalistului roman din articolul cu pricina mi-a oferit si pretextul unei informari despre apartenenta religioasa a presedintilor SUA.

Am integrat aceasta chestiune in eseul „Revistele culturale – Functii si disfunctionalitati”, pe care l-am prezentat la simpozionul “Revistele culturale – platforme de dialog in tarile Europei de sud-est” (Institutul Goethe, Bucureşti, 11-12 decembrie 2003), facind urmatorul comentariu:

O consecinta imediata a unor astfel de comoditati (sau, uneori, trucuri mediatice) este faptul ca cititorul nu mai are incredere in informatiile prezentate si nici in tipul de argument prezentat. Se poate pune in discutie chiar respectul pe care il are jurnalistul, respectiv revista, fata de cititor, avind in vedere ca are la dispozitie un mijloc rapid de informare, precum internetul (si alte surse), pentru a face investigatiile de rigoare. Romanii au nevoie de acces la informatie, de jurnalisti care respecta cititorii, dupa cum şi revistele culturale au nevoie de cititori care sa le respecte. Una din trasaturile fundamentale ale homo sapiens – curiozitatea, dorinta de a invata –, constituie un factor decisiv pentru a impulsiona presa culturala din Romania sa raspunda in mod adecvat acestei provocari cognitive.

De atunci, iata, sint multi ani de cind sint atent la mindrutii care se reped cu capul inainte si care constituie – asta e mult mai important -, virusi ai dezinformarii si badaraniei in spatiul public, cu un grad mai scazut sau mai ridicat de impostura, dintre care unii dintre cei mai cunoscuti sint Adrian Paunescu (azi se implinesc 5 ani de la moartea lui), Corneliu Vadim Tudor (jelit intr-un mod incredibil in spatiul public), Victor Ponta, a carui demisie a avut loc ieri, in urma protestelor de strada (Vladimir Tismaneanu: Victor Ponta simbolizeaza triumful, dar si esecul, imposturii ideologic).

Omule Lucian Mindruta,

(nici tovaras nu pot sa-ti spun, ca nu-ti sint partener intru impostura)

Titlul scrisorii e gresit. Ar fi trebuit sa se numeasca: Scrisoare Penibila catre puberi intirziati, excitati de convulsiile stradale.

Nu doar continutul scrisorii ar trebui sa ne ingrijoreze – presupun ca minti mai luminate ca a mea din patria-muma vor da replici pe masura acestei scrisori penibile -, ci si modul iresponsabil in care circula in spatiul public, incurajind o ilogica social-culturala care face mai rau, poate, decit toata perioada comunismului.

Nu doar ca o voce publica se caca in spatiul public, dar sint atitia comentatori care se joaca cu cacatul mindrutilor, ciocolatindu-se si hlizindu-se imberb catre adultii care poate au pierdut ritmul vietii (virtuale), dar nu si masura adevarului, cu care au croit si croiesc vietile urmasilor lor si ale urmasilor urmasilor lor.

Specia vadimilor nu a murit, desigur, o data cu Intii Statatorul lor pre- si postdecembrist.

Dar au… „evoluat”. Sint necesare „peniciline” mai „aristocrate”, insa cu efect inzecit, cu mindrutii care continua specia vadimilor.

Nu este vorba in primul rind despre un ierarh sau despre o chestiune religioasa, nici macar despre o institutie (reprezentata de un ierarh), e vorba de un spirit RAU intrupat in omul recent, care si-a pierdut pierdut radacinile, care, daca e in aer, crede ca zboara, cind de fapt e in cadere libera. Cind nu e mai usor ca aerul, ca si constitutie morala si figura publica.

Este vorba despre cit de rudimentari sint mindrutii.

Scrisoarea Penibila o dovedeste din plin.

Oricit de tragic este evenimentul Colectiv, mult mai mult tragism exista in aparitia unei astfel de scrisori publice.

Oricit de victorioasa pare multimea din strada, adevarata victorie se obtine mult mai greu si are de a face cu victoria fiecaruia asupra lui insusi.

Orice liceean poate produce astfel de obraznicii, dar existenta lui nu e definita de cetatenia lui, ci de identitatea pe care o dobindeste, APOI si-o asuma.

Scrisoarea Penibila e un atac la identitate.

A noastra, a fiecaruia.

In loc sa sarbatorim o revenire de la impostura spre adevar, obtinuta de cei tineri in strada, trebuie sa ne intristam ca mindrutii iar spun prostii.

Au invatat CUM sa o spuna.

Asta nu inseamna ca sint interesati de ADEVAR.

Asta inseamna doar ca sint… mindruti – cei care comenteaza PE SCURT despre absolut tot.

 

NOTĂ: Acest articol este o primă replică la articolul lui Lucian Mîndruţă, Scrisoare deschisă catre Penibil Întaiul, preafericit fără motiv

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Alin Cristea: Întîia epistolă către mîndruţi

  1. Alin Cristea zice:

    Pe blogul lui Lucian Mindruta, unde am postat comentariul consistent, comentatorul anoni adial a scris:

    Domnule Alin in fond care este problema? Ca au fost gresit numarati baptistii dintr-o tara ? Chiar credeti ca asta e important? Am incercat sa inteleg ce vreti dar oricat mi-am dat silinta citind si recitind ceea ce ati scris credeti-ma ca am ramas cu impresia ca am citit un discurs al lui Iliescu , lung pompos, alambicat dar in final gol fara nimic concret. Credeti oare ca daca sunt oameni care gandesc altfel decat cei indoctrinati de religie trebuie blamati ? In fond problema pusa in scrisoare se referea in mare parte la coruptia din BOR de modul in care aceasta ii trateaza pe ce din afara ei.

    Iata care a fost raspunsul meu:

    Daca adial nu a inteles care e subiectul, atunci e in intregime problema lui. Ma refer la chestiunea intelegerii.

    Daca nu vrea sa inteleaga, e deja problema NOASTRA.

    Daca nu e in stare sa priceapa subiectul unui comentariu daca e exprimat in mai mult de o propozitie, atunci e in intregime problema lui.

    Daca nu e vrea sa inteleaga, e deja problmea NOASTRA.

    Doar am scris CLAR ca nu e vorba in primul rind despre o chestiune religioasa, ci una social-culturala:

    Nu este vorba in primul rind despre un ierarh sau despre o chestiune religioasa, nici macar despre o institutie (reprezentata de un ierarh), e vorba de un spirit RAU intrupat in omul recent, care si-a pierdut pierdut radacinile, care, daca e in aer, crede ca zboara, cind de fapt e in cadere libera. Cind nu e mai usor ca aerul, ca si constitutie morala si figura publica.

    E adevarat ca am folosit referinte culturale, dar asta nu inseamna ca ar fi vorba de vreun discurs al lui Iliescu (cit de gagauta poate sa fie cel care spune asa ceva? un anonim, de fapt), ci inseamna ca m-am adresat unui segment de cititori care stiu de unde vin sintagme precum omul recent sau intiia epistola catre… (nicidecum de rezonanta iliesciana).

    Am fost destul de scurt. Atit in comentariul meu in discutie, cit si acum.

    Si a fost DOAR intiia epistola… Urmeaza a doua.

    Intreaba anonimul „Credeti oare ca daca sunt oameni care gandesc altfel decat cei indoctrinati de religie trebuie blamati ?”

    Cel putin 3 chestiuni sint de precizat, din perspectiva mea, care am fost interpelat:

    1. Nu e vorba de doua tabere – cei „indoctrinati de religie” (cica) si cei pe care acestia ii blameaza.

    Este o falsa pista de discutii, dar pe care cei care nu inteleg subiectul unui comentariu consistent si, mai ales, NU VOR sa-l inteleaga, vor prefera sa abuzeze de spatiul public cu astfel de distinctii zanatice.

    2. Nu este vorba de a renunta vreodata la chestiunea RELIGIE. Macar pentru ca au incercat comunistii si nu au reusit, ar trebui sa bage la cap multi comentatii zgribuliti ca in ORICE segment social-cultural din istoria omenirii religia a contat, conteaza si va conta. (Si nu vorbim doar despre religia crestina!)

    Albania a fost primul stat care sa declarat ateu. Acum aeroportul din Tirana se numeste… Maica Tereza. 🙂

    3. A blama nu este in sine un fapt rau.

    A blama – A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. (DEX)

    Dar trebuie facuta diferenta intre un spirit critic autentic si legiunile de imbecili de pe retelele de socializare, dupa cum mentiona Umberto Eco.

    Sau comentatorii care nu numai ca sint anonimi (si, o buna parte dintre ei, lasi), ci nu sint in stare sa poarte discutii cu preopinenti in spatiul public.

    Comentatorul anonim adial m-a blamat!…

    Si-a exprimat public dezaprobarea fata de ceva…

    Dar ar fi putut sa o faca FARA sa-l introduca pe Iliescu in replica lui. Dar daca atita stie…

    La fel de bine, pot sa apara sute si mii de comentatori care sa blameze FARA sa aiba cultura dialogului si reflexe formate printr-o educatie PROPRIE, autoimpusa in spatiul public.

    In definitiv, problema nu este (doar) coruptia din BOR sau din vreo institutie, ci coruptia din fiecare PERSOANA.

    Lupta cu adevarat importanta nu este (doar) cu institutiile, ci este lupta fiecaruia cu el insusi.

    Este evident ca un liceean va vorbi probabil mult mai simplist decit un om trecut prin viata. Dar poate sa isi tempereze vocalizele isterice macar…

    Este evident ca cel care nu citeste carti, doar articole PE SCURT si comentarii gogomane, nu are cum sa faca fata unei polemici autentice. Dar macar poate casca urechile la ce zic altii mai cititi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s