La mulți ani, Gheorghe Vidican (27.07.2017)

Gheorghe Vidican este membru al Uniunii Scriitorilor din 2005.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mircea Morariu: Despre problemele Bisericii Ortodoxe Române

http://adevarul.ro/news/societate/despre-problemele-bisericii-ortodoxe-romane-1_597ac33f5ab6550cb88ed30b/index.html

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

La mulți ani, Mihai Vieru (27.07.2017)

Mihai Vieru este membru al Uniunii Scriitorilor din 2013.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mihai Maci: Ratat la 15 ani

„Pentru ei cunoaşterea se rezumă la exerciţii de gramatică şi la probleme de matematică, adică la lucruri cu desăvârşire inutile, care nu explică nimic şi încurcă zadarnic. Nimic din ce-au fost siliţi să înveţe (dacă au învăţat) nu le-a făcut inteligibilă lumea în care trăiesc; n-au avut parte decât de formule reci şi aride şi de calcule nesfârşite. Mulţi învaţă engleza osmotic, citind subtitrări de filme, ascultând muzică, vorbind între ei, ca pe perfectul opus al limbii române pe care sunt siliţi să o buchisească în şcoală pe gramatici sofisticate. Tocmai de aceea vorbesc corect în engleză şi prost în română. Despre lume nu ştiu mai nimic: nu sunt capabili nici să vadă frumuseţea unui peisaj, nici să îl înţeleagă. De marea cultură au fost – cu tenacitate – ţinuţi departe. Cei mai mulţi nu citesc deloc, nimeni nu le-a educat bucuria lecturii şi a regăsirii în textul parcurs, nimeni nu i-a însoţit în aventurile vârstei şi ale descoperirii de sine, nimeni nu i-a învăţat că dincolo de toate cele care se văd e ceva mult mai viu şi mai adevărat şi că, porniţi către acel ceva, putem străbate liberi “opacitatea materială a lumii”. Nu, ei sunt prizonierii unei lumi asemeni unui supermarket, în care viaţa înseamnă pimpongul mecanic al muncii şi al distracţiei, care epuizează deopotrivă. O lume de obiecte între care te rătăceşti şi de care te loveşti la tot pasul, înainte de a le arunca definitiv. Nimeni nu le-a explicat că lucrul cel mai important din lume e ceea ce spun ei şi că – tocmai de aceea – faptul de spune ceva presupune o mare responsbilitate şi că această responsbilitate se formează, în timp, printr-un lent efort asupra ta însuţi. Nimeni nu i-a însoţit în amărăciunea eşecurilor – din care se poate învăţa mai mult decât din succese – şi nici în bucuria reuşitelor mărunte care, cumulate, alcătuiesc un destin. Nu, de mici au fost abandonaţi acestui “părinte” fără chip, absent şi mereu nemulţumit care e şcoala. Iar acesta n-a ştiut decât să le spună că “trebuie”, deşi n-a mai ştiut de ce trebuie şi, adesea, a uitat şi ce trebuie. Ceea ce-a fost uman în aceşti copii s-a stins sau şi-a găsit alte căi de expresie. Uneori le ridiculizăm cu superioritate, dar uităm că şcoala noastră e incapabilă a ne învăţa că există şi alte bucurii decât cele simple, ale vieţii zi cu zi. Acolo, în satul lor pierdut sau printre blocurile din cartier, copiii care “nu pot ţine pasul” se simt abandonaţi de lume şi, din momentul când pot face ceva de unii singuri, abandonează şi ei această lume. În loc să-i primim cu bucuria cu care ei vin în şcoală, în loc să-i ajutăm să se descopere şi să înţeleagă lumea, în loc să-i formăm ca cetăţeni oneşti, îi condamnăm la eşec şi la ratare. Majoritatea lor, la 15 ani nu ştiu mai nimic, nu înţeleg mai mult decât se vorbeşte în familie şi pe net, nu au decât pasiuni gregare şi sunt condamnaţi la sclavia unei lipse de orizont. Asta face şcoala românească din cei ce-i calcă pragul. Nu e oare un preţ prea mare pentru cât poate duce această ţară săracă?”

http://www.contributors.ro/editorial/ratat-la-15-ani

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

La mulți ani, Emil Nesiu

Imagine | Publicat pe de | Lasă un comentariu

Ioan F. Pop: Morfologia răului (exerciţiu de teodicee)

„Faptul că putem face cu uşurinţă răul şi cu dificultate binele denotă o oarecare inclinare naturală a omului spre rău. Binele este mai mult o opţiune cultivată, rezultatul efortului de a uita răul. Fiinţa se deschide spre sine şi spre alteritate doar după ce a uitat Binele şi Răul. Cu ele, se închide corect în necesar. Dorinţa de cunoaştere a Binelui şi a Răului a aruncat datele gîndirii în impas. Nu poţi gîndi complet liber pe ruinele subliminale ale unui păcat. Răul şi libertatea – două aparente antinomii, fără care nici binele nu ar mai avea nici un sens. Binele e posibil doar dacă preferăm să îl alegem tocmai pe temeiul libertăţii de a putea alege oricînd răul. Dar de unde a învăţat omul să fie rău? Conştiinţa de sine stă, într-o anumită măsură, la originea răului. Faptul că omul ştie că este, dar nu ştie pentru ce este, ce rost are în lumea în care a fost temporar aruncat. Revolta lui împotriva acestei neputinţe primordiale îmbracă toate formele de rău. Dacă omul nu are nici un sens, nici binele nu poate avea niciunul. Iar libertatea este doar iluzia de a căuta sensuri acolo unde nu există. Pentru a fi bun şi liber, omul trebuie să devină natura naturans. Răul ne-a solicitat atît de mult, încît pentru Bine ne-au rămas întregi doar cîteva suspine.”

„Răul, în cele trei ipostaze ale sale subliniate de Leibniz – metafizică, fizică, morală -, rămîne o fundătură a gîndirii filosofice şi teologice. S-ar putea ca răul să fie doar preţul plătit pentru libertatea umană, pentru ne-îngrădirea ontologică a fiinţei. Deşi răul poate părea mai degrabă un gol al fiinţei, o non-fiinţare. Căci cu adevărat fiinţăm doar cît ne putem menţine meliorist pe linia de plutire a binelui. Posibilitatea răului nu presupune de facto actualizarea lui. Nimeni nu ne obligă să facem răul. Numai omul poate transforma posibilitatea liberă a răului în necesitatea sa. Dumnezeu nu anulează răul, pentru că ar anula libertatea, ci încurajează opţiunea voinţei de a alege binele în mod liber. „Tocmai faptul de a nu fi temei, ci libertate, face ca Dumnezeu să poată fi origine a răului fără să-i fie autor” (L. Pareyson). Răul există doar în măsura în care are ce anula, adică prezenţa unui bine. Binele există ca manifestare a unei promisiuni, răul – ca negare a oricărei promisiuni (bune). Ca atare – augustinian vorbind -, există doar binele, pentru că nu poate fi anulat decît ceea ce există.”

http://www.contributors.ro/cultura/morfologia-raului-exercitiu-de-teodicee

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Fenomenul Trump / Mihai Neamțu. Note de lectură (1)

Am mirosit-o, am răsfoit-o, m-am uitat la ea de aproape și de departe. Va să zică, asta e… cartea.

De unde ar trebui să încep să citesc o astfel de carte?, m-am întrebat.

De la poze? De la penultima fotografie?

Sub care scrie: La ceremonia de inaugurare, alături de familia care joacă un rol important în viața sa.

Hm…

Trump și familia… Ăsta da subiect!

Mă duc la prima pagină mai bine…

Printre recomandări citesc ce scrie Radu Moraru (Nașul.tv):

„…cea mai bună carte despre Fenomenul Trump! Atunci când va fi tradusă în engleză va deveni best-mondial…”

Hm…

Primul meu gînd a fost: Aoleu, ce o să o încaseze Mihai atunci…

Ăștia din America chiar știu să analizeze o carte…

Mi-am pus și întrebarea: Dar ce cărți s-au mai scris despre Fenomenul Trump (de care știe Radu Moraru)?

Adrian Papahagi zice că nimeni nu este mai calificat decît Mihai Neamțu pentru a explica fenomenul Trump publicului românesc.

Hm…

De unde a apărut această competență a lui Mihai Neamțu, mă întreb?

Fiecare capitol este introdus de un citat (inclusiv din cultura religioasă).

Dar măcar aceste citate ar fi trebuit scrise corect, nu?

Citatul din fața capitolului XIII are primul cuvînt greșit – Corectituinea.

Inevitabil, mă gîndesc dacă nu cumva și cartea a fost scrisă în grabă…

Mă aștept să găsesc clișee…

Deschid la întîmplare – p. 180.

Mihai amintește că cei mai mulți laureați ai premiului Nobel au, fără excepție, o proveniență americană…

Eu știam că au proveniență evreiască…

Hm…

Mă pune la lucru Mihai, să verific informații…

Am mai pățit-o, cu ani în urmă, cînd Lucian Mîndruță în Dilema, Nr. 698, 27 sept. – 3 oct. 2002, făcea afirmaţia ‘generoasă’: „Mai mult de jumătate dintre preşedinţii SUA din secolul acesta au fost, dacă nu mă înşel, baptişti.”

Lucian Mîndruţă se înşela, ba mai mult, era departe de a aproxima răspunsul. Din cei 43 de preşedinţi americani, doar 4 au fost baptişti: Warren G. Harding, Harry S. Truman, Jimmy Carter, Bill Clinton. Cca 10%, deci. Dacă se iau în considerare numai preşedinţii SUA din secolul XX, atunci cei 4 reprezintă cca 20%.

Zice Mihai în Epilog: „Volumul de faţă a scos la iveală sufletul Americii conservatoare şi temeiurile morale ale civilizației occidentale, aflată sub asalt.”

Hm…

Poate scoate la iveală clişeele conservatoare şi morale ale autorului…, nu pot să nu dau replica, în gînd.

L-am cunoscut pe Mihai Neamțu în 2000, la Școala de vară de la Tescani (jud. Bacău), unde am fost amîndoi bursieri, alături de Robert Lazu, Ada Milea, Bogdan Tataru-Cazaban și alții, coordonatori: Andrei Pleșu, H.-R. Patapievici, Sorin Vieru.

Ultima oară l-am întîlnit la Oradea, în 2012, la lansarea unei cărţi a lui.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu