Zilele Revistei Familia 2017

http://www.facebook.com/revistadecultura.familia

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Ioan F. Pop: Despre moarte

„Ne-ar trebui cel puţin două vieţi: una în care să învăţăm să trăim şi alta în care să învăţăm să murim. În una singură, le ratăm pe amîndouă. Moartea nu poate fi înţeleasă cu datele vieţii, ci doar cu non-datele sale. Moartea este prezentă cu o imensă absenţă. Ea este singura posibilitate de a putea să nu mai fim. Ne ajută să nu mai fim pentru totdeauna. Noi putem trăi viaţa doar dacă putem trăi cît de cît şi moartea. Fără aceasta din urmă viaţa nu este întreagă. Căci viaţa poate fi trăită doar în perspectiva morţii. Aceasta face parte din viaţă chiar prin faptul că îi stabileşte limita. Un drum are sens doar dacă are o finalitate. Drumul vieţii este indicat de propriul sfîrşit. Viaţa este prilejul temporar de a evidenţia perenitatea morţii. Moartea se naşte odată cu noi, perspectiva vieţii îşi naşte şi propria limită. De fapt, moartea nu vine din afară, ea apare chiar din posibilitatea noastră de a fi. Căci a fi înseamnă a fi muritor – sum muribundus. „Moartea nu este un eveniment al vieţii. Moartea nu se trăieşte” (L. Wittgenstein) tocmai pentru că ea face organic parte din viaţă, din constituţia oricărei fiinţe. Ceea ce nu moare nu fiinţează, ci doar există. Paradoxul existenţial face ca să ne fie frică de ceva inexistent, adică de moarte, şi nu de imprevizibilitatea vieţii. Ne este frică de o certitudine tanatologică, şi nu de incertitudinea apăsătoare a faptului de a fi. Moartea nu poate fi învinsă prin înţelegere, nici prin filosofare pe marginea ei. Ea poate fi acceptată doar dacă facem din ea o condiţie de posibilitate a vieţii, dacă îi contrapunem perspectiva imposibilă a nemuririi.”

http://www.contributors.ro/cultura/despre-moarte-2

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mircea Morariu: Crize succesive în BOR

http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/crize-succesive-bor-1_59cef0cc5ab6550cb8aa2f3f/index.html

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mihai Maci: Două forme de cunoaștere

http://www.contributors.ro/cultura/doua-forme-de-cunoastere

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mircea Morariu: Alegerile din Germania arată că din istorie nu învăţăm niciodată nimic

http://adevarul.ro/news/politica/alegeriledin-germania-arata-istorie-nu-invatam-niciodata-nimic-1_59c9e1495ab6550cb889a40b/index.html

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mircea Chirilă: Cred că orădenii încă nu au răsplătit destul aportul pe care l-a avut comunitatea evreiască la ridicarea acestui oraş

http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-12/zilele-evreilor-136607.html

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mihai Maci: Vederea pe înțelesul orbilor

„Acum vedem ce păcălelă sinistră a fost şcoala făcută la fără frecvenţă, cu examene şi diplome cumpărate ca la tarabă, cu butaforia “noilor pedagogii”, cu “proceduri” şi “protocol”. Ea a creat estropiaţi, incapabili de înţelegere şi de atitudine, total dependeţi de cel ccare “le-a arajnat” diploma şi/sau postul. Indivizii aceştia sunt “oamenii lui X sau Y”, personaje cenuşii ce trec preocupate pe culoare, viitori directori, prorectori, lideri sindicali, candidaţi politici. Sigur că ştiu bine cum au ajuns acolo unde au ajuns şi că – cu toate masteratele şi doctoratele lor – frustrarea îi roade la fel de tare ca ambiţia. Şi şi-o varsă – frustrarea – pe cei mai slabi decât ei: profesorii care încă îşi fac treaba, părinţii fără funcţii sau elevii. Oamenii aceştia sunt uneltele uneltei, cei care vor propaga entuziast orice aberaţie ministerială, căci ruinarea educaţiei înseamnă pentru ei şansă şi profit.

Acum vedem ce-a însemnat inexistenţa sindicatelor, reduse la ritualul cerereii de “creşteri salariale” şi anexate (inclusiv financiar) comisiilor oficiale ale Ministerului. Când Legea Educaţiei e mutilată, când copiii de primară – acum şi de gimnaziu – n-au manuale, când programa e anapoda şi când un pitic agresiv calcă în picioare totul, sindicatele tac, pierdute în apatia lor. Au crescut salariile, ce mai vreţi? – ar putea fi întrebate. Căci, dincolo de salarii – măcar ale liderilor lor – nici n-au vrut niciodată nimic. Din rândul lor – al UTC-ului guvernelor PSD-iste – a ieşit Liviu Pop. Şi el e măsura impotenţei (şi a inutilităţii) acestor sindicate.”

http://www.contributors.ro/editorial/vederea-pe-intelesul-orbilor

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu