„Nu putem da un Bacaluareat precum cel franțuzesc pentru elevii noștri n-ar ști ce să-i răspundă: ei au învățat, mecanic, subiecte-tip, dincolo de care nu e nimic. Le e frică să-și spună părerea, pentru că nimeni nu le-a cerut-o niciodată. În schimb toți le spun că lumea merge foarte bine și fără părerea lor.
Nu putem da un Bacalaureat precum cel franțuzesc pentru că n-ar avea cine să-l evalueze. Profesorii noștri știu să facă formularele cerute de Minister sau de inspectorate și să-i pună pe elevi, la ”orele-n privat”, să învețe subiecte-tip. Le-ar fi frică să noteze asemenea lucrări, pentru că – ieșiți dintre proceduri și bareme – ar realiza, cu spaimă, că sunt pe cont propriu și, la o adică, nu-i va apăra nimeni.
Nu putem da un Bacalureat precum cel francez pentru că o mulțime de părinți ar întreba, indignați: ”Ce-i cu tâmpeniile astea? La ce le sunt bune copiiilor?”
Și – din păcate – ar avea dreptate: pentru francezi, cetățeanul e cel ce-și spune – argumentat – părerea. Pentru noi, cetățeanul e cel ce plătește impozit. Ca să plătească impozit, nu trebuie să spună nimic. Și, mai ales, nu trebuie să întrebe unde se duc banii din impozitul lui.”
Oradea Culturala 