Ioan F. Pop: Avatarele credinței

„Nimeni nu poate crede pe bază de argumente, ci doar pe argumentele unei incertitudini. Dumnezeu nu poate fi argumentat iraţional din interiorul credinţei, după cum nu poate fi negat, raţional, din afara ei. Cu un paradox al lui Tertulian, „ceea ce ne face să-l înţelegem pe Dumnezeu este neputinţa de a-l înţelege”. Credinţa presupune că am înţeles ceea ce nu ştim. Fiecare acceptă sau refuză credinţa în funcţie de ceea ce înţelege prin „Dumnezeu”. Căci nu există un „Dumnezeu” unitar al tuturor formelor de credinţă. Pînă la urmă, credem ca să putem înţelege – „credo ut intelligam” (Sf. Augustin). Să mărturiseşti cu fervoare o credinţă pe care nu o înţelegi în toate articulaţiile ei teologice, să pui patos în dogmele ei incomprehensibile, să-ţi impui doctoral propriile aproximaţii – cam asta se întîmplă cu toţi cei care cred din reflex. Atitudinea mimetică este pasul fals pus la dispoziţia unei credinţe. Cum să convingi pe cineva cu ceea ce nu poate fi explicat, cum să cucereşti cu ceea ce nu poate fi demonstrat, cum să dobîndeşti posibilul cu imposibilul – aceasta este misiunea oricărei religii.”

Avatarele credinței

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s