Mihai Maci: Progresişti şi conservatori

„Conservatorismul creştin înseamnă – la nivel popular – două lucruri simple şi clare: a fi împotriva homosexualilor şi a musulmanilor. În ceea ce mă priveşte, nu încetez a mă mira de pasivitatea bisericilor în raport cu generalizarea acestei noi “mărturisiri creştine”. A reduce creştinismul la proclamarea acestor două “adevăruri” mi se pare a fi o simplificare nepermisă a unei moşteniri teologice, culturale şi instituţionale care ne marchează identitatea. Câţi dintre vajnicii apărători ai tradiţiei ar putea să spună ceva articulat despre relaţia persoanelor Treimii (cauză a marii Schisme) sau despre limitele libertăţii de lectură a Scripturii (care a fost unul din motivele Reformei)? Dacă faptul de a te declara de două ori anti- – homosexuali şi islam – (plus cel de a crede că vaccinurile sunt satanice şi că credinţa îţi garantează îmbogăţirea) au ajuns să fie însemnele credinţei, atunci mă tem că ele anunţă o secularizare religioasă mult mai amplă decât am fi putut-o anticipa. Timp de secole, Biserica a avut o teologie morală în care au predominat virtuţile pozitive (de la smerenie la slujirea aproapelui, trecând prin încredere, recunoștință și altele – despre care acum se vorbește foarte puțin), fără a insista în mod particular asupra condamnării sexualităţii, în diversele ei forme (între altele tocmai pentru că era o problemă a “sponsorilor” ei monarhici).”

Progresişti şi conservatori

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s