Mihai Maci: USR, cu plus și minus

„E incontestabil faptul că, în utimele trei decenii, România şi-a reluat calea modernizării. Atâta doar că, în lumea atât de agitată în care trăim, nu modernizarea e aspectul definitoriu (aceasta fiind, graţie tehnologiilor globale, aproape o fatalitate), ci ritmul ei. Problema României de azi e aceea că e departe de a atinge ritmul susţinut al dinamicii europene. În epoca de optimism dinaintea crizei, la fel ca şi în cea de perplexitate de după, acest lucru a putut fi trecut cu vederea. Dar s-ar putea ca, din perspectiva provocărilor viitorului, încetinirea ritmului modernizării să devină – aşa cum l-au perceput toţi cei plecaţi din ţară – adevărata graniţă dintre noi şi Europa. Şi s-ar putea – ferească-ne Dumnezeu! – ca o Europă împinsă în corzi de propriile ei probleme (pe care noi nu le cunoaştem şi la care nu participăm) să transforme această graniţă într-o frontieră reală. Dezbaterea noastră internă – atâta câtă e ea – are loc doar în măsura în care “umbrela europeană” ne menajează un spaţiu (şi un timp) al nombrilismului propriu. În ziua – pe care nu vrem s-o vedem venind – în care Europa îşi va retrage garanţiile, problemele noastre le vor tranşa alţii. De aceea, acum mai mult ca niciodată, viaţa de partid din România ar trebui să capete conştiinţa unei finalităţi clare şi cu termene precise: deciziile cu privire la ritmul dezvoltării în timpul ce vine. Puterea care nu e în stare a aduna oamenii în numele acestui proiect, a-l defini clar şi a-l susţine în paşi concreţi va fi, pentru noi toţi, ca o boală autoimună.

În ceea ce priveşte noile partide, acestea vor trebui să răspundă, fiecare, câtorva întrebări. USR-ul va trebui să lămurească raportul dintre structura rizomială de bază şi capacitatea acesteia de a se agrega într-o unitate funcţională ca partid. Într-un anume sens, va trebui să tranşeze dacă hotărârile le ia pe bază consensuală sau dacă, pornind de la o legitimare majoritară, lasă capacitatea de decizie – şi implicit responsabilitatea – organelor centrale ale partidului. Acestea, la rândul lor, vor trebui să vadă cum poate fi păstrată – evitând contestaţia internă şi cacofonia vocilor care au fiecare ceva de spus – “cureaua de transmisie” a problemelor de la bază la vârf. Dacă vor reuşi să facă acest lucru, vor reuşi – implicit – şi cea mai mare reformă a vieţii politicii româneşti. Restaurând sensul reprezentării, evitând şi tentaţia conducerii discreţionare (a unuia singur sau a unei oligarhii), şi pe aceea a anarhiei (în care fiecare caută să-şi impună dreptatea lui), vor dau un nou suflu vieţii politice de la noi. Ratând acest lucru, vor consuma – cel puţin pentru o generaţie – ruptura dintre “popor” şi “clasa politică”, deschizând calea populismului şi a soluţiilor extreme pe care acesta le reclamă.”

http://www.contributors.ro/editorial/usr-cu-plus-si-minus

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s