Mihai Maci: Eșecul Coaliției pentru Familie

„La felul în care stau lucrurile acum, personal cred că demersul Coaliţiei pentru Familie va eşua. Şi va eşua tocmai pentru că va reuşi. Vom avea paragraful respectiv în Constituţie, homosexualii nu vor avea parte de recunoaşterea simbolică la care aspiră, dar, în rest, lucrurile vor rămâne la fel: familiştii vor veni acasă, adulterinii se vor duce la amante, libertinii vor profita de plăcerile vieţii, iar tinerii vor visa la fructul oprit. Ce s-a realizat de fapt? O unanimitate artificială, căci iluzorie. Să fim serioşi, cu sau fără Constituţie, toată lumea ştie ce înseamnă familie iar “familia tradiţională” nu e în nici un fel de primejdie (cu atât mai mult cu cât e în bună măsură imaginată). Întrebarea e alta: combatanţii vor rămâne împreună (pentru o nouă cauză – la fel de vrednică precum aceasta) sau se vor împrăştia, eventual războí (căci ceea ce-i desparte e cel puţin la fel de masiv ca ceea ce-i adună)? În primul caz n-ar fi exclus să ne trezim cu o “Coaliţie pentru România” care să ocupe locul vid al unui partid de dreapta, naţionalist, “tradiţionalist” şi cu tentă religioasă (deşi nu e prea clar de care culoare confesională) – un mic pui local al partidelor de inspiraţie moscovită. S-ar putea chiar să aibă un un oarecare succes în primă fază, căci dezamăgirea modernizării eşuate încă odată (după 1989) îi face oameni nu doar nostalgici, ci şi idealişti şi purişti în nostalgiile lor. Şi dacă va reuşi ce se va întâmpla? Vor încerca să introducă o sharia creştină pe care, după obiceiul locului, oamenii fie o vor ocoli, văzându-şi de ale lor (inclusiv de micile aranjamente amoroase), fie o vor lăsa în urmă, părăsind masiv ţara. Definirea familiei, taxa pe celibat şi alte asemenea nu numesc nimic din situaţia reală a României şi nu răspund nici uneia din problemele ei. Deficitul demografic, la fel ca abandonul copiilor, sunt probleme majore, dar, în mod cert, nu aceasta e calea de-a le rezolva. Homosexualul dinlăuntru şi politically correctness-ul de afară pot fi decretaţi de trei ori pe zi “duşmani naţionali”, dar lupta împotriva lor nu crează nici prosperitate, nici moralitate. Aşa că, din punctul meu de vedere, mai devreme sau mai târziu această întreprindere va sfârşi într-un eşec pe măsura iluziilor care-au purat-o spre acest (mărunt) triumf.

Iar familia Coaliţiei pentru Familie se va certa şi se va destrăma lăsându-şi – încă odată – orfani clienţii apelurilor la reformă morală.”

http://www.contributors.ro/editorial/esecul-coalitiei-pentru-familie

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s