Ioan F. Pop: Fenomenologia nimicului

„Nimicul este „gradul zero al fiinţării”. Apariţia vieţii a fost cel mai mare accident al inexistenţei. Nimicul nu se aştepta să fie. Omul este supremul elogiu adus nimicului. Floarea pusă pe mormîntul naşterii ex nihilo. Prin om, nimicul a fost dus la apogeu. A fost proiectat în luciul propriului coşmar. Nimicul nu există în sine. El există doar în raport cu ceva. Dacă ar exista doar nimicul, el nu ar exista. Nimicul are de unde să de-vină tocmai pentru că nu este încă ceva. Conceptul de nimic ne ajută să gîndim logic (precum zeroul în matematică) nu doar ceea ce nu există, ci şi esenţa existenţialităţii. Plinul poate fi înţeles mai bine nu doar prin ceea ce îi este specific, ci şi prin golul său. Fiinţa se dezvăluie prin umbra ne-fiinţei sale, prin ceea ce lasă loc de-venirii. Prin faptul că lumea poate exista chiar şi din nimic, acesta poate deveni indirect o cauză a lumii. Una care face ca, prin non-datul său impasibil, ceva să poată fi chiar din propria sa in-existare. La o aşa mărime a nimicului (cînd nu exista decît prezenţa lui) trebuia contrapusă o fiinţă infinită în posibilităţile existenţei sale. Dumnezeu ia din imensitatea nimicului puţinătatea fiinţării. „Dumnezeu este opoziția la nimic prin medierea ființei”, după cum se spune în Cartea celor 24 de filosofi. E greu de imaginat o lume creată care să nu fi fost, ab initio, nimic. Pentru că, dacă era ceva, nu mai trebuia creată. Existenţa însăşi este reverberaţia continuă a faptului (existent) de a fi. Miracolul adus pe altarul unei priviri cuprinzătoare, a unui cuvînt care spune totul pentru că, aparent, nu spune nimic. „Nimic nu dovedeşte că sîntem mai mult decît nimic” (E. Cioran). Numai că dovada acestui fapt e însuşi spectacolul existenţei. Toată existenţa este o imensă reverenţă făcută nimicului.”

http://www.contributors.ro/cultura/fenomenologia-nimicului

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s