Ioan F. Pop: Naţional şi confesional

„Sensul creştinismului e de căutat, parţial, şi în repere profane. Dar, cu adevărat, cu o expresie pascaliană, centrul lui se află pretutindeni, iar circumferinţa – nicăieri. Particularităţile etnice sînt doar paşi (umani) spre universalitate. Credinţa îmbrăţişează particularul doar în perspectivă universală. Fiinţa are o limbă, o etnie doar pentru a-şi putea formula în mod particular credinţa, dimensiunea spirituală. Diversitatea poate fi o formă de a trăi mai deschis unicul, faptul de a-l întreţine prin diferenţieri unificatoare. Multiplul nu e decît o formă de a cuceri unicul. Doar căile (multiple) spre adevăr formează Calea. Cînd o confesiune vrea să fie cu orice preţ „naţională”, ea îmbrăţişează imanentul, se lasă invadată de profan, de interese extra-ecleziale. În contextul existenţei mai multor culte nu este greu să-i detectăm acesteia, in nuce, unele metehne nostalgic-totalitare, făţiş antioccidentale, chiar fundamentaliste pe alocuri. Cum, la noi, naţionalul se confundă adesea cu puterea de stat, această dorinţă denominativă credem că vine şi dintr-o încercare anamnetică de recuperare a puterii lumeşti. Dumnezeu, ca Trinitate, este al nostru doar în măsura în care este al tuturor. Reducţia de tip naţional îi anulează atributele universaliste, situate dincolo de spaţiu şi de timp. „Un Dumnezeu şi tată tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi” (Efeseni, 4-5, 6). Din perspectiva finalităţii credinţei, care este aceea a mîntuirii – şi care se va face individual, nu colectiv -, conceptul de naţional, aplicat creştinismului, nu poate însemna decît subordonarea lui unui principiu non-religios. Chiar naşterea creştinismului din filonul spiritual iudaic, dar, mai ales, deschiderea lui apostolică spre toate seminţiile contrazice flagrant acest lucru. Ancorată doar în etnic, religia este redusă la o sumă variabilă de condiţionări lumeşti, ideologice, la rigidităţi şi egoisme naţionale. Care, la rîndul lor, potenţează egoismele şi infatuările personale. Dimpotrivă, „atunci cînd nu vreau nimic pentru mine, Dumnezeu vrea pentru mine” (Meister Eckhart). Ceea ce înseamnă bunătate şi iubire dez-naţionalizate, plasate dincolo de orice elemente de distinctivitate. Noi sîntem români nu pentru că sîntem ortodocşi, ci pentru că nu sîntem… chinezi. Pentru că nu putem cu nici un chip să fim, generic vorbind, chinezi. Nici măcar paraguaieni…”

http://www.contributors.ro/cultura/national-si-confesional-plus-o-o-sugestie-pentru-predarea-religiei-in-scoala

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s