Ioan F. Pop: Prostia ca paradigmă

„Prostia, ca mod de a te descurca împotriva oricăror reguli şi competenţe, împotriva naturii înseşi, chiar şi împotriva lui Dumnezeu, a devenit un fel de parolă socială. A ajuns să fie singura „realizare” care poate deschide fratern porţile oricărei reuşite. În România reuşesc doar cei care, naturaliter, ar trebui să piardă. O ţară în care prostia operează doar cu „reuşite” şi în care inteligenţa capotează sistematic este, spus direct, o ţară eminamente prostocratică. Dar, paradoxal, de un umor şi o veselie nebună… Totul este deturnat în şmecherie, sictir, machiavelism ieftin. […]

Ne îndreptăm rapid spre o societate a imbecilităţii fericite, a extazului artificial. Să fii prostul cel mai deştept – iată „imperativul categoric” al zilei. Căci, altfel punînd problema, ce altceva este prostia dacă nu infinitul oricînd la îndemînă? În cele din urmă, ea este orizontul redus doar la calapodul nostru mental, proiectul unei sondări vesele în neant, seducţia unei anomalii. După cavalcada unor asemenea premise, ce concluzie se poate totuşi formula? Concret, ce e de făcut? Răspunsul e suspect de simplu: totul şi nimic. Depinde de fiecare la cine priveşte cînd vrea să vadă fenomenul. Dar, vorba lui F. Schiller, cu prostia pînă şi zeii se luptă în zadar…”

http://www.contributors.ro/fara-categorie/prostia-ca-paradigma

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s